|
şos. Munceşti 162, Chisinau, Republica Moldova, MD-2064, tel. 554-228, 218-418, fax 245-414, e-mail: office@standard.md, cid@standard.md Rechizite bancare: BC "VICTORIABANK", filiala "nr. 3", Chişinău Cont de decontare 22514031360, Cod banca VICBMD2X416 codul fiscal 1003600098654. |
|
În condiţiile economiei globale, toate organizaţiile, indiferent de mărime sau domeniu de activitate, sunt într-o permanentă căutare a modalităţilor prin care să-şi îmbunătăţească performanţele şi să se extindă. Una din aceste modalitati a fost formarea Centrulului de Încercări a Drumurilor (CÎD) din cadrul INSM, creat în baza ordinului Directorului General al Î.S. „Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie" nr.135 din 31.07.2007 conform Hotărîrii SSM RM nr. 2149 din 30.07.2007 în scopul executării poruncii Guvernului RM nr. 0913-950 din 30.07.2007. Centrulul de Încercări a Drumurilor (CÎD) a implementat şi menţine un sistem de management al calităţii în conformitate cu standardul SM SR EN ISO∕CEI 17025:2006 care asigură obiectivitatea şi veridicitatea încercărilor cu respectarea tuturor angajamentelor faţă de client şi efectuează încercări în deplină corespundere cerinţelor documentelor normative. În anul 2011, CÎD a obţinut Certificatul de Acreditare Nr. SNA MD CAECP LÎ 01 229 din 22.06.2011 care atestă faptul că este competent să efectueze încercări pentru următoarele grupe de produse: -Nisip şi pietriş pentru construcţii; -Bitumuri vîscoase şi fluide din petrol pentru drumuri; -Bitumuri de petrol pentru stratul superior al îmbrăcămintei rutiere; -Beton asfaltic şi amestecuri de beton asfaltic pentru drumuri şi aerodromuri; -Drumuri rutiere.
În cadrul CÎD-ului activează specialişti cu experienţă în domeniu, ingineri licenţiaţi, competenţi, bine pregatiţi cu un nivel înalt de calificare. Stagierea şi pregătirea tehnică a specialiştilor CÎD, a fost efectuată într-un laborator modern din Bulgaria, în scopul însuşirii şi utilizării unor metode avansate pentru determinarea carateristicelor (parametrilor) produselor supuse încercărilor, perfecţionarea bazei tehnico-materiale, lărgirea schimbului de informaţii interlaboratoare, respectarea cerinţelor de securitate. Totodată CÎD studiază în permanenţă piaţa Republicii Moldova în căutarea unor noi soluţii şi tehnologii pentru a asigura dezvoltarea capacitaţilor laboratorului, în scopul satisfacerii cît mai depline a necesităţilor beneficiarilor. Recent, Centrul de Încercări a Drumurilor a încheiat un contract de colaborare cu Primăria municipiului Chişinău în baza căruia se realizează încercări la diverse materiale, ceea ce denotă abordarea responsabilă a primăriei municipale faţă de calitatea drumurilor naţionale şi a realizării investiţiilor. Pe această cale INSM invită toate autorităţile şi instituţiile statului, dar şi organizaţiile private, la o cooperare care să aibă drept rezultat drumuri calitative, sporirea competitivităţii calitative între operatorii din domeniul construcţiei drumurilor. În meniul din stînga, găsiţi link-uri pentru informaţiile necesare. În cazul în care aveţi nevoie de informaţii suplimentare vă invităm să deschideţi compartimentul „Întrebări şi răspunsuri" pentru a ne adresa întrebări.
|


CÎD dispune de cele mai moderne echipamente de încercări şi mijloace de măsurare de cel mai înalt nivel, de spaţii care asigură desfăşurarea încercărilor în condiţii ambientale prevăzute de standardele actuale ce asigură precizia necesară, succesivitatea, integritatea încercărilor şi măsurărilor efectuate. Este asigurată menţinerea funcţionării corecte a utilajului de încercări şi a mijloacelor de măsurare, mentenanţa, atestarea şi verificarea lor periodică. 