• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  La Chișinău va avea loc, în premieră, un training regional în domeniul standardizării

    La Chișinău va avea loc, în premieră, un training regional în domeniul standardizării

         
     22.05.2018    416 Accesări    

    În perioada 29 mai - 1 iunie curent, la Chișinău,  va avea loc, în premieră, în Republica Moldova, trainingul regional în domeniul standardizării „ISO regional training on managing national standards development projects and programmes", organizat de Institutul de Standardizare din Moldova, sub egida Organizației Internaționale de Standardizare (ISO). Evenimentul întrunește reprezentanți ai organismelor de standardizare din 13 țări din Asia Centrală, Europa Centrală și de Est.

    Obiectivele instruirii regionale vizează: îmbunătățirea nivelului de înțelegere a importanței  și necesității implementării instrumentelor moderne în cadrul proceselor de elaborare a standardelor, precum și îmbunătățirea capacităților organismelor naționale de standardizare de a gestiona corect și eficient aceste procese.

    Participanții vor fi instruiți în implementarea și gestionarea instrumentelor informaționale pentru elaborarea proiectelor de standarde și programelor de standardizare națională.