• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  Seminar informativ privind sistemele de management în instituțiile de învățământ

    Seminar informativ privind sistemele de management în instituțiile de învățământ

         
     14.11.2018    268 Accesări    

    În prezent, datorită apariției unor standarde de sistem specifice instituțiilor de învățământ (SM ISO 21001:2018, SM ISO 29990:2016), pe lângă cele general aplicabile acestora (SM EN ISO 9001:2015), instituțiile de învățământ din Republica Moldova au inițiat sau intenționează să implementeze sisteme de management.

    Pentru a le sprijini în acest proces, Institutul de Standardizare din Moldova a organizat, în perioada 30 octombrie  7 noiembrie 2018, un seminar informativ, alcătuit din 4 sesiuni, destinat reprezentanților instituțiilor de învățământ superior și mediu de specialitate din țară.

    Evenimentul cu genericul: „Asigurarea calității în instituțiile de învățământ prin implementarea sistemelor de management" a întrunit 80 de participanți.

    Scopul evenimentului a fost informarea reprezentanților acestor instituții despre avantajele implementării standardelor SM EN ISO 9001:2015 și SM ISO 21001:2018 în procesul educațional.