• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  Haideți să ne asumăm responsabilitatea socială!

    Haideți să ne asumăm responsabilitatea socială!

         
     23.08.2019    566 Accesări    

    Cât de important este să fim responsabili din punct de vedere social? Atât timp cât ne pasă de cei din jur!

    Obiectivul responsabilității sociale este de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunității.

    Standardul SM SR ISO 26000:2011 Linii directoare privind responsabilitatea socială oferă îndrumări cu privire la modul în care organizațiile pot funcționa într-un mod social responsabil. Această abordare presupune desfășurarea activității într-un mod etic și transparent, influențând atât sănătatea, cât și bunăstarea societății.

    Standardul contribuie la înțelegerea conceptului de ,,responsabilitate socială”, ajută întreprinderile și organizațiile să-și transpună principiile în acțiuni eficiente și împărtășește cele mai bune practici referitoare la responsabilitatea socială la nivel global. Acest standard vizează toate tipurile de organizații, indiferent de dimensiune sau domeniu de activitate.

    Beneficiile implementării standardului SM SR ISO  26000:2011 Linii directoare privind responsabilitatea socială sunt următoarele:

    • obținerea unui avantaj competitiv pe piață;

    • capacitatea de a atrage și de a menține încrederea angajaților, clienților și utilizatorilor;

    • relații favorabile cu alte organizații, instituții publice, mass-media, furnizori, clienți, dar și cu întreaga comunitate.