• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  A fost organizat un curs de instruire ținut de către lectorul ISM

    A fost organizat un curs de instruire ținut de către lectorul ISM

         
     23.09.2019    402 Accesări    

    În perioada 16-17 septembrie 2019, reprezentantul Institutului de Standardizare din Moldova a moderat un curs de instruire, organizat de Î.S. „Moldaeroservice", cu sprijinul ISM.

    Cursul a fost destinat specialiștilor în sisteme de management al calității și a abordat cele mai importante aspecte privind rolul și impactul implementării acestor sisteme în cadrul unei organizații.

    La cursul de instruire au participat 13 persoane, care, la finele acestuia, și-au verificat cunoștințele și aptitudinile prin intermediul unui test propus de către lector.