• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  Standardul care inovează managementul riscului biologic

    Standardul care inovează managementul riscului biologic

         
     20.01.2020    519 Accesări    

    Riscurile biologice sunt aparent invizibile, dar extrem de periculoase.

    De la diagnosticarea bolilor până la cercetări farmaceutice și științifice, operarea cu materialele biologice în laboratoare este esențială pentru numeroase industrii. Gestionarea eficientă a riscurilor generate de materiale biologice periculoase reduce șansele de producere a accidentelor, asigurând o utilizare mai eficientă a timpului și a altor resurse. Un sistem de management al riscului biologic permite unei organizații să identifice, să controleze și să gestioneze eficient riscurile de biosiguranță sau cele de biosecuritate.

    Standardul ISO 35001 Managementul riscului biologic pentru laboratoare și alte organizații conexe este primul standard internațional pentru un sistem de management al riscurilor de natură biologică. Acesta definește cerințele și îndrumările fundamentale pentru laboratoare sau orice altă organizație care lucrează cu agenți biologici, pentru a controla și a reduce riscurile asociate cu utilizarea lor.

    În acest context, pe măsură ce lumea în care trăim este supusă tot mai mult fenomenului de globalizare, avem nevoie și de instrumente de protecție a infrastructurii globale în domeniul sănătății publice. Iar aceste instrumente pot fi, cu siguranță, standardele!