• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  Evenimente on-line organizate de ISO și UNIDO

    Evenimente on-line organizate de ISO și UNIDO

         
     12.06.2020    830 Accesări    

    De Ziua Mondială a Acreditării, Organizația Internațională de Standardizare (ISO), în colaborare cu Organizația Națională de Dezvoltare Industrială (UNIDO), au dat start unei serii de evenimente organizate on-line.

    Scopul primului eveniment a fost diversificarea spectrului de cunoștințe în domeniul standardizării ale părților interesate și contribuția la interacțiunea acestora, chiar și on-line, utilizând ca standard de bază SM EN ISO 22000:2018 Sisteme de management al siguranței alimentelor. Cerințe pentru orice organizație din lanțul alimentar.

    În cadrul primului eveniment, care a avut drept subiect „Rolul standardelor internaționale și acreditarea în îmbunătățirea siguranței alimentare”, accentul a fost pus pe Analiza pericolelor și a punctelor critice de control (HACCP) și ghidurile pentru aplicarea sa, inclusiv CODEX Alimentarius - Principiile generale ale igienei alimentare.

    Au fost examinate teze, precum cultura siguranței alimentare, securitatea și siguranța alimentară, lanțul de aprovizionare dintre producătorii și comercianții cu amănuntul, care au devenit din ce în ce mai complexe și depind de utilizarea standardelor de siguranță alimentară.

    Au mai fost atinse subiecte ca rolul organismelor naționale de acreditare și cine trebuie să se asigure că organismele de certificare și inspecție sunt competente pentru a oferi serviciile necesare. Din partea Republicii Moldova, on-line, la acest eveniment au beneficiat de instruire 26 de persoane.

    Alte două evenimente vor mai avea loc la data de 18 iunie 2020 - eveniment on-line dedicat sănătății și securității angajatului la locul de muncă și la data de 25 iunie 2020 - eveniment on-line dedicat evaluării conformității în epoca de digitalizare.