• Prima   -  Buletinul de Standardizare   -  Anunţuri  -  Anunţ cu privire la constituirea comitetului tehnic de standardizare pentru autovehiculele pentru școli auto

    Anunţ cu privire la constituirea comitetului tehnic de standardizare pentru autovehiculele pentru școli auto

         
     07.05.2018     

    Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) în temeiul prevederilor regulilor de standardizare națională RS 8:2017 Reguli de constituire și funcționare a comitetelor tehnice naționale, iniţiază crearea unui comitet tehnic de standardizare (CT) pentru autovehicule pentru școli auto.

     Sarcina pentru care se creează comitetul tehnic este elaborarea unui standard moldovenesc, care ar stabili cerințele pe care trebuie să le întrunească un autovehicul, utilizat la instruirea persoanelor în cadrul școlilor auto. Necesitatea constituirii unui asemenea CT vine din faptul că la nivel național nu există un document care ar descrie/stabili niște cerințe clare față de asemenea autovehicule.

     Menționăm, că participarea la lucrările comitetelor tehnice de standardizare oferă posibilitatea de a influența elaborarea unui document, conform căruia ulterior întreprinderea va activa. Mai mult, prin participarea la activitățile CT, factorii economici au acces din timp la toate informațiile privitoare la activitatea de standardizare națională, la cerințele și specificațiile care urmează să se aplice prin standarde produselor. Aceste informații ajută la stabilirea priorităților în vederea adaptării producției la o piață europeană mult mai dinamică.

     Astfel, ISM invită toate părțile interesate de subiectul dat să examineze propunerea de a participa la lucrările comitetului tehnic propus spre creare. Persoana, care urmează a fi propusă trebuie să aibă experienţă de activitate în domeniul acoperit de comitetul tehnic, să poată examina un proiect de standard sau un standard şi eventual să înainteze obiecţii sau propuneri de îmbunătăţire sau armonizare.

     Participarea în activitatea comitetului tehnic nu împlică achitarea a careva plăţi de către membri.

     În acest context, până la data de 07.06.2018, rugăm să examinați propunerea de participare și în cazul acceptului să delegați o persoană care va reprezenta întreprinderea sau organizația dvs.

     Adresările pot fi înaintate Institutului de Standardizare din Moldova, mun. Chişinău, str. E. Coca, 28, tel. 022 905 323, e-mail: liliana.bechea@standard.md.