Prima Contact Harta
RSS
Cultura corporativă a INSM
Prima / Despre INSM / Cultura corporativă a INSM
 
Cultura corporativă a INSM
 

CULTURA CORPORATIVĂ A INSM

Cultura corporativă a Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie se edifică în baza următoarelor valori:

ÎNCREDERE ŞI DEVOTAMENT

         Colaboratorii INSM cunosc scopul şi obiectivele întreprinderii, au încredere în măsurile întreprinse de conducere şi depun eforturi susţinute pentru valorificarea lor.

         Noi ne mândrim că suntem colaboratori ai INSM şi indiferent de împrejurările în care ne aflăm, fie la locul de lucru, în relaţiile cu clienţii sau în locurile publice, dăm dovadă de educaţie, politeţe şi comportare adecvată, manifestând încredere şi devotament faţă de organizaţia în care activăm şi faţă de partenerii şi colaboratorii noştri.

COMPETENŢĂ, PROFESIONALISM ŞI PERSEVERENŢĂ

       Colaboratorii INSM sînt conştienţi de faptul că numai combinarea armonioasă a competenţei, profesionalismului şi a perseverenţei poate aduce la atingerea obiectivelor preconizate ale întreprinderii. În acest sens noi suntem adepţi ai principiului „Omul potrivit, la locul potrivit".

Suntem în proces continuu de instruire profesională şi stagiere a personalului. Asigurăm procese de transfer de cunoştinţe de la persoane  cu cunoştinţe vaste la tinerii specialişti antrenaţi.

ORIENTARE SPRE CLIENŢI ŞI SOCIETATE

         În relaţiile cu clienţii colaboratorii INSM reies din premise că fiecare din noi devine la un moment dat consumator sau client şi de aceea în calitate de prestatori de servicii nu trebuie să ne permitem un astfel de comportament care ne-ar incomoda sau afecta fiind noi înşine în postura clienţilor.

Relaţiile noastre cu clienţii interni şi externi se bazează pe etică, comunicare eficientă, încredere reciprocă, respect şi colaborare reciproc avantajoasă. Colaboratorii INSM sunt adepţi ai îmbunătăţirii continuă a calităţii serviciilor prestate şi a relaţiilor cu clienţii.

Noi lucrăm permanent asupra îmbunătăţirii tuturor activităţilor din domeniul nostru de afaceri. În acest scop se implementează principiile contemporane de management şi, în particular, standardele internaţionale de management al calităţii.

         Noi suntem conştienţi de faptul că nu putem exista izolat de întreaga societate şi prin participare activă la acţiunile de ordin local, regional şi internaţional.  În limitele competenţelor noastre, contribuim la edificarea treptată a unor relaţii bazate pe valorile umane universale. În limitele posibilităţilor acordăm ajutor păturilor vulnerabile din ţară şi participăm la activităţile de binefacere şi mecenat.

 

Director general al INSM,                                                                                                                                                                                                     

Vitalie Dragancea


 
Prima / Despre INSM / Cultura corporativă a INSM
 
Prima Contact Harta
Standardizare   |   Metrologie   |   Certificare   |   Laboratoare   |   Instruire   |   Cooperare internaţională
 
Tel. /+373 22/ 21 84 18
Fax. /+373 22/ 24 54 14
Email: insm@standard.md
linia fierbinte
+ 373 22 59-30-79
Total consultaţi 1344 persoane
 
 
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md Creat de Trimaran
Vizitatori site: 715460
Actualizat: 06.09.2010
 
Copyright © 2010 Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie. Toate Drepturile Rezervate.