• Prima   -  Standardizare   -  Comitete tehnice de standardizare   -  Organizare și funcționare

    Organizare și funcționare

    Comitetele tehnice naționale de standardizare sînt înființate la solicitarea părților interesate și aprobate prin hotărîrea INS.

    Componenţa comitetelor tehnice trebuie să asigure reprezentarea echilibrată a părţilor interesate în domeniul respectiv, după caz: producători, vînzători, utilizatori, asociaţii de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), instituţii de cercetare-dezvoltare, de proiectare, de învăţămînt, laboratoare de încercări, organisme de certificare, asociaţii sau organizaţii profesionale, asociaţii de consumatori,  autorităţi de supraveghere a pieţei, precum şi autorităţile de reglementare a domeniului respectiv.

    Reprezentant în comitetul tehnic este persoana juridică, în calitatea sa de parte interesată în lucrările de standardizare. Reprezentarea în comitetul tehnic a fiecărei părţi interesate se realizează prin intermediul unui singur specialist, numit în continuare membru al comitetului tehnic. Persoana delegată trebuie să deţină şi să poată demonstra următoarele competenţe:

    • Să cunoască principiile şi regulile în domeniul standardizării, să cunoască prevederile legislaţiei în domeniu şi să cunoască prevederile codurilor de bună practică în domeniul standardizării; 
    • Să aibă experienţă în elaborarea sau în utilizarea standardelor; 
    • Să poată examina un proiect de standard sau un standard şi eventual să înainteze obiecţii sau propuneri de îmbunătăţire sau armonizare; 
    • Să aibă experienţă de activitate în domeniul acoperit de comitetul tehnic

     

      Funcționarea comitetelor tehnice implică:
    • Lucrările comitetului tehnic trebuie să asigure respectarea interesului național, să țină seama de toate punctele de vedere importante și să asigure, prin ancheta publică, că fiecare standard moldovean, precum și toate celelalte lucrări elaborate să se bazeze pe un ansamblu de opinie de autoritate.
    • Comitetele tehnice sunt parțial responsabile de proiectele de standard și de toate celelalte lucrări elaborate (programe de standardizare; examinarea periodică a standardelor; lucrări de standardizare europeană, internațională și interstatală).
    • Comitetele tehnice trebuie să țină seama de toate lucrările ISO/IEC, CEN/CENELEC și EASC din domeniul lor de activitate, precum și de toate lucrările referitoare la subiecte conexe efectuate de alte comitete tehnice.

     

      Comitetele tehnice au următoarele funcţii de bază:

    - elaborarea standardelor moldovene;

    - examinarea standardelor internaţionale, regionale (europene şi interstatale) şi ale altor ţări şi înaintarea propunerilor Institutul Naţional de standardizare pentru preluarea lor ulterioară în calitate de standarde moldovene;

    - examinarea proiectelor de standarde internaţionale şi europene în scopul promovării şi respectării interesului naţional;

    - armonizarea standardelor moldovene cu cele europene şi internaţionale;

    - examinarea proiectelor de standarde interstatale în vederea formulării punctului de vedere privind aplicarea lor în ţară;

    - înaintarea propunerilor pentru elaborarea programului de standardizare naţională;

    - înaintarea propunerilor pentru programul de standardizare interstatală;

    - colaborarea cu comitetele tehnice internaţionale şi regionale (europene şi interstatale) de standardizare.